trentuUniversitatea Trent este situată în Peterborough, Ontario, 90 de minute nord-est de Toronto și aproximativ trei de ore de la Ottawa. Campusul principal al Universității, Campus Symons se află pe o proprietate de 580 de hectare, o mare parte din ea păstrată ca zone naturale, pe ambele maluri ale râului Otonabee la marginea de nord a oraşului. Catharine Parr Traill College din centrul oraşului Peterborough se află deasemeanea în imediata apropiere de Universitate. Trent are deasemenea, o lungă istorie de a oferi programe de studii complete în Oshawa,  iar în 2010 a deschis o nouă unitate proprie, Trent University Oshawa Thornton Road Campus. Trent a deschis porțile pentru primii studenți în septembrie 1964.  Universitatea a fost admisă ca membru deplin în Asociația de Colegii și Universități din Canada în 1968. Esența a ceea ce este acum Campus Symons a fost donată de către GE Canada, și a îmbogățit Trent cu un decor neobișnuit de frumos, în care să se dezvoltă  armonios cele 4 orășele studențești ale  sale. Astăzi Campus Symons este gazda, a patru Colegii rezidentiale, biblioteca principală, trei blocuri de știință, Prima Casa de invățare Poporului , Clădirea ADN-ului , o nouă facultate de  ştiinţe medicale, o facultate  de îngrijire a copilului, birourile administrative centrale, împreună cu facilitățile de agrement recent extinse care includ un complex de  atletism, gazon artificial pentru echitație, și facilități de canotaj. Acum, în al cincizecilea an de predare, Universitatea Trent are aproximativ 6409 de studenti din program full-time, și 1165 studenții part-time. În plus, există 337 candidați grad Master și 139 candidați doctorat.Este  recunoscut faptul ca una dintre universitățile de top din Canada, Universitatea Trent, este în mod constant renumită pentru un echilibru unic între excelență în cercetare și angajament la predare. Colegiile rezidentiale Trent sunt esențiale pentru structura American Summerorganizatorică a Universității și a experienței  intelectuale și sociale ale studenților Trent. Toți elevii Universității Trent, indiferent dacă aceştea trăiesc în reședință sau nu, sunt afiliate la unul dintre colegii Trent. De-a lungul anilor, fiecare dintre colegii a dezvoltat propriul său caracter unic, o varietate de comunități distincte, creat de studenții Trent. Pentru studenții care aleg să trăiască în reședință, colegiile oferă toate resursele și facilitățile necesare pentru viața comfortabiă din campus. Pentru cei care trăiesc în afara reședinței, colegiile  sunt  puncte importante de activitate socială și culturală. Universitatea Trent conștientizează  importanța și valoarea unei  educații liberale, și se angajează să asigurare,  crearea unui mediu dinamic de învățare, ca fiecarui  Elev să i se ofere  posibilitatea de a excela. Universitatea oferă studii la urmatoarele facultăți: Archaeology, Biology, Business Administration, Computing & Information Systems, Cultural Studies, Media Studies, Nursing, Philosophy, Physics & Astronomy, Political Studies, Psychology, Sociology. Cerințe pentru admitere. Diplomă de Bacalaureat sau de licență, Certificat Test TOEFL 86 iBT, Scrisoare de motivare,  CV. 

Mai multe informații aflați direct de la consultantul de programe educaționale, la adresa Bănulescu Bodoni 4, sau la tel: 060 669 653, email: eugenia.florea@acordtravel.md